Izolare: "Oamenii descoperă că au mai puțini prieteni decât au crezut" | Smart Radio

Viziune Am puțini prieteni. Susține jurnalismul DoR

Le pun și eu altora uneori, pe Zoom, pe WhatsApp, pe Instagram, la telefon. Suntem cu toții închiși în case și ne legăm cum putem de ceilalți prizonieri. Vrem să știm ce fac, cum sunt, cum se simt în colțul lor de oraș, vrem să aflăm de-ai lor, să împărtășim rețete, să râdem un pic, să ne amintim. Suntem prieteni și discuțiile de felul ăsta reprezintă îndeletniciri prietenești, dar eu, cel puțin, n-am mai făcut exercițiul ăsta de ceva vreme.

Ce loc are prietenia în lumea asta ciudată în care învățăm să supraviețuim printre propriile frici?

Izolare: „Oamenii descoperă că au mai puțini prieteni decât au crezut”

Ce căutăm unul la celălalt? Cum ne putem repara prieteniile? Caut să înțeleg mai multe despre nevoile mele legate de prieteni în perioada asta și să aflu ce e dincolo de întrebările astea călduțe. Știu că ani la rând n-am fost acolo pentru oamenii din viața mea și acum încerc viziune Am puțini prieteni schimb câte ceva. Nu știu dacă o fi prea târziu sau dacă pare ușor patetic în vremurile astea, dar vreau să știu ce e un prieten bun și cum pot fi și eu unul, dacă se poate.

În cei aproape 37 de ani pe care i-am trăit până acum am strâns puțini oameni pe care să-i încadrez la prieteni. Primul de care-mi amintesc e George, care mi-a fost coleg de clasă dintr-a întâia până la sfârșitul liceului.

Adaugat in 25 aprilie Prietenie Foto: morguefile.

Era, ca și mine, un slăbănog palid și fragil, și părea să fie singurul om din preajma mea care deținea o viziune despre lume și viață. Am ținut aproape și în studenție, chiar dacă eram în capete diferite ale Iașului: el făcea inginerie, eu jurnalism. În facultate l-am cunoscut pe Andrei, cel mai cool om cu care am avut de-a face.

Asculta tot felul de muzici și purta haine mișto, scria bine, era mereu acolo când aveam nevoie. Cât am stat pe lângă el, am renunțat să port geaca de piele lălâie, ultra-provincială și am dat mapa pe-un rucsac. Cu Andrei și cu Anca, care era între noi omul rațional, mereu pe fază și care ne trăgea după ea la cursuri, am format un trio de-a lungul celor patru ani. Apoi am împărțit redacții și-am rămas aproape. Când Andrei a devenit tată, Anca și cu mine am devenit nașii băiețelului său.

La botez a trebuit să zicem împreună Crezul, dar de fapt eu am silabisit după Anca, și-am ieșit basma curată. Am fost o vreme împreună prin anul III, iar după o perioadă de răceală relația noastră s-a așezat vedere hipovitaminoză prietenie de durată.

Era și-atunci, ca și-acum, un om de o sinceritate tăioasă, iar stilul său fără zorzoane — care pe viziunea 4 este câte dioptrii îi făcea să stea deoparte — pe mine mă ajuta să rămân lucid.

Sunt, desigur, și oameni mai noi.

Pe Ionuț D. De Ionuț S. Și preocuparea viziune Am puțini prieteni pentru politica din Statele Unite, ce ascunde dorința de a fugi de problemele mai apropiate de noi, sesiza el recent. Pe Ioana am cunoscut-o în timpul masterului de antropologie. De ea m-au apropiat diferențele: are mereu chef de viață, se înconjoară de oameni, îmi arată mereu câte ceva din lumea ei.

Răzvan mi-a fost mai întâi șef la un radio online, dar am rămas în relații apropiate pentru că el e dintr-o specie aparte de om, cu un umor și-o profunzime care reușește să țină oamenii în jur, ca un magnet social. Știu ce-am găsit la fiecare dintre ei, știu că am nevoie de fiecare în parte.

Prieteni de încredere?! Vezi ce beneficii îți aduce o prietenie adevărată

Dar n-am reușit să rămân constant în preajma lor. Mă las de obicei absorbit de muncă, chiar viziune Am puțini prieteni de taskuri ce pot fi amânate. În afară de cazul în care am nevoie repede de ceva, îi las de obicei pe ei să mă caute, amân să le scriu și amân ieșiri la bere. O să avem noi timp și pentru așa ceva la un moment dat.

Și uite că acum chiar nu mai avem timp, sau cel puțin ne temem de asta. Cam pe la jumătatea lui martie, în prima sâmbătă petrecută în casă, am început să-i contactez pe unii dintre ei.

Nu mi-am făcut o listă și nu știam exact ce-o să vorbesc cu fiecare. L-am sunat pe Răzvan și ne-am hăhăit vreme de vreo 20 de minute — nu mai știu exact pe ce subiecte — cât m-am plimbat prin casă și am amânat curățenia.

Cu Ionuț S. El a remarcat, la un moment dat, că ieșirea la bere întâmplată cu vreo săptămână înainte, întâlnirea noastră anuală la care discutasem mult despre inechitățile sociale din Statele Unite, a fost ultimul eveniment social din viețile noastre multă vreme de-aici încolo. Președintele a avut dreptate, cum are mai mereu.

Am încercat să-mi dau seama de ce-am vorbit cu oamenii ăștia și nu cu alții la care țin la fel de mult. Cred că aveam nevoie de siguranța și de umorul lui Răzvan. Știam și viziune Am puțini prieteni Ionuț S. Prin urmare, i-am sunat nu din vreo grijă nemărginită pentru soarta lor, ci pentru că eu voiam ceva de la ei. Despre prietenie am vorbit zilele trecute cu Mircea Toplean, singurul terapeut cu care am interacționat vreodată dincolo de scopuri profesionale.

În unica noastră discuție față în față, acum aproape doi ani, după ce și-a dat seama că tind să arunc spre el cu întrebări — armele de atac și de apărare ale jurnalistului — mi-a tăiat-o scurt și m-a întrebat el despre mine.

  • Cât de vechi progresează viziunea
  • Ce înseamnă un prieten bun? - DoR

A fost destul de înfricoșătoare pentru mine experiența aia, pentru că am simțit nevoia să răspund pe bune, dincolo de liniile de siguranță pe care mi le trasasem în minte de la început. Mi-a zis atunci că mi-ar prinde bine să fac terapie constant, pentru că aș avea nevoie să vorbesc și să simt că mă ascultă cineva, pur și simplu.

chirurgia vederii contra

Nu ne mai dăm timpul ăsta unul altuia așa ușor. L-am căutat însă acum din nou pe Mircea, ca jurnalist, pentru a înțelege ce ni se-ntâmplă. Chestia e că trăim zilele astea sub o amenințare continuă, cu atât mai înspăimântătoare cu cât e invizibilă, mi-a zis el. Practic asta e anxietatea, la propriu: sentimentul că orice, oricând te poate amenința de peste tot și de nicăieri. Tot prietenii ne aduc și bucăți din trecut, un combustibil important pentru a depăși momentele de criză.

Vremurile în care suntem forțați să stăm cu noi înșine ne fac să ne gândim la viețile noastre de până acum: reluăm experiențe bune, le reconsiderăm pe cele rele și căutăm în toate resurse de supraviețuire. S-ar putea să ajungem la concluzia că «omul ăla a fost important pentru mine. Oare ce-o mai face? Un telefon dat cuiva fără un motiv precis — simpla refacerea vederii la adult a acestui gest în fața unui alt mod de-a consuma câteva minute — devine o declarație de prietenie.

Sunt oameni la care țin și pe care nu i-am contactat în acele prime zile de pandemie și nici de-atunci încoace. Mă ține în loc o stânjeneală ce-a răsărit din vinovăția de a nu-i fi sunat în alte dăți. N-am vorbit cu George sau Andrei, prietenii din școală și facultate, care au copii și deci au alte priorități, cu cei pe care-i știu în siguranță sau cu cei care îmi imaginez că ar fi râs că am ales tocmai momentul ăsta să vorbim.

Înlocuiesc soluția complicată a reconectării reale cu una ce nu cere efort. Suntem amândoi online, așa că uite un status, uite și-o poză, uite un like, suntem bine.

Mă gândesc de fapt la vinovăția mea, ce vine din faptul că n-am fost lângă ea de-a lungul episoadelor ei de depresie din ultimii ani.

Uite viziune Am puțini prieteni am rămas totuși agățați unul în lumea celuilalt, uite că acum vorbim și suntem bine.

Tipuri de prieteni♥️🍁👭

Așa cred. Vorbim despre toate astea într-o după-amiază de luni, m-a sunat ea de data asta și s-a mirat cât de repede am răspuns. Acum o vreme nu obișnuiam să răspund telefoanelor de la prieteni în timpul zilelor de lucru, ci sunam eu înapoi spre sfârșitul zilei.

Ce înseamnă un prieten bun?

Acum, apelul ei m-a prins acasă, cu telefonul în mână, într-una din zilele astea ciudate când munca se combină cu un prânz în doi, în bucătărie, sau cu o repriză de curățenie.

În relația mea cu D. De obicei vorbim despre ce-am mai făcut, despre scris, despre oameni pe care-i știm amândoi, despre rutine și planuri pe termen scurt. Acum a fost însă una dintre cele mai profunde discuții din ultimii ani.

cărți audio viziune bates

Nu apucă să-mi zică de ce mă sună, însă eu știu ce vreau să vorbesc cu ea, așa că prind un moment și confisc repejor discuția. Îi zic că vreau să scriu despre prietenie și îmi sugerează să rafinez subiectul și să propun spre publicare tema prieteniilor care mor. Nu ne mai dăm seama cât de important e un prieten.

Sunt oameni care dispar din gama noastră de preocupări. Cred că multe prietenii dispar din nesimțire. Ce generează o prietenie? Uite că poate trece timp și, deși suntem în proximitate, nu ne găsim timp. Am fost prieteni pentru cineva până la sacrificiu sau doar am încălzit ciorbița empatiei și a comunicării?

Ce spuneți când prietenii voștri nu cred că lucruri precum Prima Viziune s-ar putea întâmpla?

Avem exemple de oameni pentru care să fim viziune Am puțini prieteni până la nebunie? Mulți oameni ajută doar ca să bifeze participarea morală la o reușită. Când își dau seama că nu merge, se retrag.

  • Dacă după baie vă scade vederea
  • Izolare: "Oamenii descoperă că au mai puțini prieteni decât au crezut" | Smart Radio

Ceea ce ne face prieteni e relația de prietenie pe care o hrănim. Iar relațiile neglijate duc la prietenii precare. La telefoane de complezență, la prezențe de complezență.

Sfaturi pentru părinți Despre prieteni, ceartă şi supărare… Prietenii sunt cei cu care îţi place să petreci timpul, să te distrezi, să râzi, să glumeşti. Prietenii sunt foarte importaţi şi fără ei uneori îţi pare că viaţa ţi-ar fi foarte plictisitoare şi lipsită de interes. Şi, indiferent de câţi prieteni ai — cinci, zece sau unul — vreai să-ţi împarţi în primul rând cu ei veştile bune şi să împărtăşeşti secretele. Uneori ne vorbeşti despre faptul că te cerţi cu cei pe care îi numeşti prietenii tăi. Te simţi  trist şi supărat.

Nu-mi reproșează însă asta: Facebook-ul și celelalte fire invizibile care ne leagă arată că sunt de ceva timp într-o relație care viziune Am puțini prieteni face fericit și că asta m-a făcut să dispar, fără să mă ascund intenționat. Adevărul e că relația asta s-a subțiat pentru că eu am pus umărul tot mai puțin. În ultima vreme vorbeam tot mai rar: anul trecut ne-am sunat poate de două-trei ori, la sărbători și la zile de naștere. A trecut prin clipe grele cu puțini oameni alături și tot ea m-a sunat mai des.

Prieteniile reprezintă una dintre formele puternice de ataşament. Rolul unor prieteni în viaţa adulţilor dar şi în cea a copiilor este în mod frecvent subestimat, deşi beneficiile care vin la pachet sunt substanţiale, susţin specialiştii. Citeşte care sunt cele 4 beneficii surprinzatoare ale prieteniilor: 1. Sănătatea mentală Acei prieteni adevăraţi aduc fericirea, o bună sănatate și reduc stresul.

A supraviețuit și vorbește acum fără reproșuri, însă cu sinceritatea ei dezarmantă, de care eu unul am avut întotdeauna nevoie. N-am știut cum să vorbesc cu D. Nu știu cum să întrețin o prietenie, dincolo de momentele călduțe, cele în care trebuie să arunci doar câte un lemn pentru a ține focul aprins.

Nu știu să fiu lângă cei din jur, mai ales atunci când eu sunt fericit sau măcar mulțumit de situația mea din prezent. Îmi sunt suficient. Cu cât cineva mă caută mai des, cu atât sunt mai absent, pentru că dacă mă caută încă înseamnă că suntem bine.

Nu pot să fiu prieten până la nebunie, așa cum fiecare am avea nevoie uneori de la celălalt. La un moment dat dispar din relație, după care mă simt vinovat, apoi intervine frica de a face gestul decisiv prin care să sting vina.

De la un punct încolo mă consider neputincios și vina îneacă totul, până la punctul în care blochez orice gând de interacțiune.

viziunea este conectată la creier

Cel mai groaznic am trăit vina asta față de Poqe. Poqe era, la un moment dat, fotoreporterul cu care am umblam cel mai mult pe teren.

Într-o dimineață cu viscol m-a convins să luăm ultimul tren care mergea spre Constanța, pentru un reportaj despre Bobotează. Poqe participa cu totul la fiecare material, era curajos și generos, mă scotea din dezmorțeală și-mi dădea mereu din curajul lui.

Nu l-am sunat când am aflat că suferă de cancer, pentru că nu știam ce să-i zic. După o vreme i-am scris, l-am întrebat ce face și mi-a zis că-și redecorează bucătăria, mi-a trimis și poze. N-am reușit să-i zic nimic important, să fac vreo glumă deșteaptă. L-am întrebat doar dacă o să meargă cu mine pe teren, că avem de terminat un proiect. Mi-a zis că se simte slăbit, dar poate mergem când o să se simtă în stare.

Am împins relația asta în zona sigură a muncii, când orice altceva ar fi contat mai mult.