5 Exercitii care vindeca MIOPIA

Poti scapa de miopie. Miopia se vindeca natural cand aplici acesti 3 pasi simpli

Trei pași pentru a trata natural miopia Descoperă cum poți trata natural miopia Dacă aș fi știut atunci ce știu acum, mi-aș fi îmbunătățit vederea mult mai rapid și cu mai puțin efort. A fost însă o vreme când vedeam atât de încețoșat la distanță, încât nu recunoșteam lumea pe stradă.

poti scapa de miopie

De asemenea, nu vedeam clar nici numerele de la mașini sau autobuze. Eram frustrat că vederea mea la distanță era foarte încețoșată și credeam că ochelarii sunt singura soluție… …însă mai târziu, când am aflat adevărul, mi-am tratat miopia natural și vederea mi-a revenit la normal. Am renunțat la dependența de ochelarii în 5 luni de zile.

poti scapa de miopie

De atunci sunt bucuros că văd clar lumea, așa cum este ea, fără să am ochelarii ca intermediari. Chiar se poate trata poti scapa de miopie miopia?

Cum să scapi de miopie - 3, 5

DA, se poate. Și iată cum se poate. Atunci când vedeai clar la distanță, forma globului ocular era diferită față de cum e acum. Forma ochilor tăi era sferică.

2 Comments

Dacă vezi încețoșat la distanță, cauza din punct de vedere fizic este determinată de forma globului ocular, adică forma alungită. Contează așa mult forma globului ocular? Când vezi clar, razele de lumină sunt focalizate fix pe retină, mai exact în locul numit pata galbenă.

Acest lucru se întâmplă atunci când ochii au o formă sferică.

Însă, atunci când globul ocular este alungit, razele de lumină se focalizează în fața retinei și imaginea este încețoșată. Astfel, putem spune ce este miopia cu adevărat: o modificare a funcționalității ochilor tăi.

poti scapa de miopie

După cum poți vedea din imaginea de mai jos, ochelarii corectează doar efectul vederea neclară nu și cauza. Ochelarii pentru miopie, corectează doar viciul de refracție al razelor de lumină astfel încât acestea să ajungă pe retină.

Навигация по записям

Însă cauza fizică, adică forma alungită a globului ocular, rămâne neschimbată. Chiar dacă porți ochelari și vezi bine, tot miop ești, pentru că nu ai vindecat miopia cu adevărat.

Afla de ce este bine sa le consumi De asemenea, miopii au pupila mai mare. De multe ori prin corectarea dioptriei cei din jur au senzatia ca si-au schimbat culoarea ochilor, pentru ca pupila se micsoreaza la corectie si lasa sa se vada mai mult din iris zona colorata a ochiului. Tot miopii au de obicei ochii mari sau mai proeminenti, insa nu este o regula obligatorie. Exercitii care vindeca MIOPIA Inainte de a incepe exercitiile trebuie sa va luati o pauza suficienta, eventual le puteti face dimineata sau seara inainte de asfintit, cand nu sunteti foarte presati de timp si va permiteti sa va relaxati.

Corectând doar un efect, nu e deloc surprinzător că mai târziu vei vedea poti scapa de miopie încețoșat și vei avea nevoie de ochelari cu dioptrii mai MARI. Așadar, cum se poate trata natural miopia? Corectând forma globului ocular, adică acesta să redevină sferic.

poti scapa de miopie

Odată ce această tensiune din mușchii este eliberată, ochii își vor reveni la forma sferică. Ochii tăi având o formă sferică, imaginea se reflectă fix pe retină — tu vezi clar și nu vei mai avea nevoie de ochelari. Pasul 2: Eliberezi tensiunea biochimică din mușchii oculari Da. Știu că am mai zis asta, însă este o diferență.

poti scapa de miopie

Eliberează tensiunea din mușchi și miopia ta este vindecată. În timp, luni sau ani, ai avut o alimentație deficitară în vitamine, timp în care nu ai eliberat din tensiune.

Care sunt studiile non-invazive ale organului de vedere și funcție vizuală ce este Tratament pentru miopie — Pasul 5: Învață să te relaxezi, scapa de stres și apoi lucreaza-ti muschii ochilor. Ia viața mai ușar!

Așadar pentru a trata natural miopia sunt mai multe acțiuni care se completează reciproc și eliberează tensiunea fizică și biochimică din ochii tăi.

Pasul 3: Eliberează-te de stările emoționale care afectează vederea Încă un nivel de eliberare, e o eliberare din interior — de emoții și gânduri care creează o tensionare a întregului corp și, bineînțeles, a ochilor. Ai observat cu siguranță că atunci când ești bucuros, fericit — corpul tău se simte mai ușor și mai relaxat; iar atunci când ești trist, supărat, îți simți corpul greu și încordat.

Vizionare placuta

Ei bine, această stare se extinde și la ochi. Vrei să înveți cum să vindeci natural miopia?

Scapa de ochelari, facand aceste exercitii !!/ Improve Eyesight Naturally

Dacă ești motivat ă să redobândești independența de ochelari, să vindeci natural miopia, învață din experiența prin care mi-am redobândit eu vederea clară, relaxată și am renunțat definitiv la ochelari.

Articole asemanatoare.

poti scapa de miopie