Istoric de dezvoltare a oftalmologiei

Conținutul

    istoric de dezvoltare a oftalmologiei sifilis la vedere

    În conformitate cu prevederile ordinului M. Noua secţie a fost desfiinţată după numai 3 ani, atribuţiile acesteia fiind preluate, în integralitate, de către Secţia de oftalmologie.

    Sub coordonarea d-lui profesor universitar dr. Mircea Olteanu, în intervalulsecţia a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, pe toate palierele infrastructură materială, umană şi de suport logistic istoric de dezvoltare a oftalmologiei, creându-se astfel premisele pentru a accede la acreditarea de clinică universitară, devenind, pentru generaţii întregi de medici specialişti — militari şi civili —cea mai importantă bază de învăţământ universitar şi post universitar din ţară.

    istoric de dezvoltare a oftalmologiei diagramă de verificare a dimensiunii

    După momentul istoric de referinţă, respectiv după anulactivitatea clinicii s-a diversificat şi intensificat, atingând, astfel, noi nivele de dezvoltare profesională, sens în care s-a putut vorbi despre asigurarea de servicii şi tratamente medicale de înaltă calitate şi performanţă, pentru o gamă variată de afecţiuni aparţinând patologiei globului ocular.

    În acest sens, putem vorbi, în prezent, despre: chirurgie refractivă , chirurgia polului anterior ocular, transplant de cornee, acreditat de către Agenţia Naţională de Transplantchirurgie vitreoretiniană şi aplicaţii laser.

    Autorefractometria Cu un aparat special, care poartă numele de dioptron, sunt măsurate dioptriile.

    Secţia Clinică de Oftalmologie din Spitalul Univeristar de Urgenţă Militar Central beneficiază de aparatură, de investigaţie si tratament, de înaltă performanţă, situându-se la nivelul clinicilor de renume din Romania, fiind comparabilă, din punct de vedere a ofertei de servicii medicale — atitudine terapeutică medicală şi chirurgicală, cât şi valorificarea potenţialului produselor rezultate în urma proiectelor de cercetare-dezvoltare - cu instituţiile de profil din Uniunea Europeană.

    Dezvoltarea organizatorică s-a realizat în conformitate cu prevederile art.

    istoric de dezvoltare a oftalmologiei numărând degetele de la distanță acuitatea vizuală

    Documentul reprezintă o încununare a  eforturilor susţinute, depuse de-a lungul timpului, de către specialiştii noştri, în cadrul transformării, flexibilizării şi ridicării standardelor de calitate a educaţiei medicale continue a studenţilor, rezidenţilor şi medicilor specialişti, conferind, în acelaşi timp, o echivalenţă a acestuia în centrele de profil din Uniunea Europeană.

    Urmare a finalizării acestui proces de acreditare, secţia noastră îşi deschide porţile pentru medicii rezidenţi şi specialişti din statele membre ale Uniunii Europene în vederea desăvârşirii procesului de pregătire profesională şi supraspecializare în domeniu.

    istoric de dezvoltare a oftalmologiei cărți despre oftalmologie