Pe aceeași temă

Esența problemei din punct de vedere. Aspecte conceptuale privind esența parlamentarismului ca fenomen politico-juridic - JMD

Aspecte conceptuale privind esența parlamentarismului ca fenomen politico-juridic Atunci când definim parlamentarismul ca subiect de cercetare, apar o serie de probleme metodologice.

Esența filosofiei dreptului 3. Filosofia dreptului în raport cu alte științe Filosofia dreptului este disciplina care definește dreptul în universalitatea logică,cercetează originile și caracterele generale ale dezvoltării sale interne și prețuiește după idealul de justiție afirmat de rațiunea pură. Filosofia dreptului a apărut în sec XIX și este o disciplină filosofică care are cel puțin 2 interpretări: 1 dinspre filosofie spre drept,adică reproducerea proiectării problematicii pe domeniul dreptului reprezintă o specie de disciplină filosofică. Prombleme cu aspecte juridice de ordin filosofic.

În cercetările științifice ce țin de parlamentarism apar un șir de teorii raportate la anumite perioade în dezvoltarea societății. În știința juridică modernă se poate vorbi despre două abordări principale ale interpretării fenomenului parlamentarismului.

Credem că această viziune simplifică esența problemei. Din timpuri străvechi, formele de guvernare au fost înțelese ca o metodă de exercitare a puterii prin: guvernarea mulțimii politiaunei persoane monarhieunui grup de oameni aristocrație sau a poporului democrație. Parlamentul a existat și există în state cu diferite forme de guvernare.

Traducere "esența problemei" în engleză

Parlamentarismul poate fi interpretat ca o modalitate de organizare a puterii de stat în cadrul uneia sau altei forme de guvernare, dar nu ca o formă independentă de guvernare.

Din punct de vedere științific, parlamentarismul este o structură multidimensională și complexă. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că există o gamă suficient de largă de opinii cu privire la esența și principiile parlamentarismului.

De exemplu, cercetătorul german G. Jellinek, consideră parlamentul drept nucleul parlamentarismului, totodată acesta nu consideră parlamentul drept unul dintre cele mai importante organe ale statului.

Parlamentul, în opinia sa, este unul dintre organele minore, a căror apariție, existență și dispariție nu implică dezorganizare sau schimbare radicală a statului.

„Avem nevoie de o schimbare a lucrurilor în esenţă!”

Un punct de vedere complet diferit a fost expus de cercetătorul englez A. O poziție mai moderată aparține politologului francez G. Prin urmare, sistemul parlamentar este numit uneori manifestare a opiniei publice. Din cele expuse, după cum vedem, pe esența problemei din punct de vedere plan iese abordarea parlamentarismului drept manifestare a opiniei publice.

În acest sens, cercetătorul american A. Din punct de vedere metodologic, un interes deosebit îl reprezintă opinia cercetătorului german P. Lesch, care crede că există două accepțiuni ale parlamentarismului: îngust și larg. În sens îngust, parlamentarismul înseamnă prezența parlamentului ca expresie a intereselor poporului; o definiție mai largă este asociată cu parlamentarismul parlamentar, ce se bazează pe anumite instituții, anumite structuri sociale și o cultură socio-politică.

Totodată, există opinii care asociază parlamentarismul cu democrația. În sensul strict al cuvântului, parlamentarismul este înțeles ca supremația, poziția privilegiată a parlamentului și responsabilitatea guvernului față de acesta. În sens larg — pe prim plan iese rolul său esențial, adică funcționarea normală ca organ reprezentativ și legislativ, care deține de asemenea și competențe de control. Presupunând de asemenea că vorbim despre un organism reprezentativ democratic legitim al poporului care funcționează în sistemul de separare a puterilor.

titlul problemei viziunii

După Justin Timberlake Vision rezultă din definiție, parlamentul a fost perceput ca un organ de control suprem asupra puterii executive, având dreptul nu doar să solicite un raport al guvernului cu privire la activitățile sale, ci și să tragă miniștrii la răspundere.

Teoreticianul parlamentarismului începutului secolului al XX-lea. KN Sokolov, precum și alți cercetători — contemporanii săi — definesc statul parlamentar ca stat reprezentativ, al cărui șef în aplicarea prerogativelor sale reprezentative este legat de norma constituțională, care cere ca guvernul să respecte întotdeauna dorințele majorității parlamentului.

Interpretarea extinsă a parlamentarismului este dată de profesorul O. Această definiție prezumă poziția de conducere a organului legislativ ales în sistemul de putere și administrație de stat.

Definițiile de mai sus fac posibilă identificarea principiilor parlamentarismului, dintre care cele mai importante sunt: exprimarea și protejarea intereselor tuturor grupurilor sociale ale populației; prioritate a autorităților legislative față de restul; subordonarea și controlul parlamentului de către popor; interacțiunea parlamentelor cu alte autorități.

În opinia noastră, parlamentarismul ar trebui considerat drept un sistem integral de organizare și funcționare al puterii de stat, ce are anumite funcții, loc și rol în sistemul politic al societății. Din punctul de vedere al teoriei politice, parlamentarismul este una dintre formele democrației reprezentative. În acest sens, este identificat de fapt cu valorile democratice care s-au dezvoltat de-a lungul multor secole, cum ar fi societatea civilă cu un grad înalt de cultură juridică; promovarea ideii statului de drept; prioritate a drepturilor individuale în relațiile cu statul; crearea unui sistem adecvat de valori care să excludă contradicțiile intereselor publice și personale în exercitarea puterii de stat.

Fără îndoială, toate exercițiu pentru a îmbunătăți vederea valori ar trebui să fie realizate prin activitățile organismului național reprezentativ — parlamentul.

  1. Marca este totul despre viziune
  2. Iluminare și viziune
  3. Întrucât guvernarea continuă să ne lase cu ochii în soare, adică să visăm cu ochii deschiși la un cabinet de miniștri salvator, călare pe un cal alb, mai bun decât cabinetul Gaburici, Streleț și Sturza luate împreună, nouă nu ne rămâne decât să ne întrecem la diverse ipoteze.
  4. Problema Basarabiei, departe de a fi definitiv soluţionată prin actul de la 27 martiea marcat decisiv relaţiile dintre România şi Uniunea Sovietică în perioada interbelică.
  5. Наоборот, чем дольше я смотрю, тем более прекрасным .
  6. Jeanne friske vision

Parlamentarismul,în afară de parlamentul propriu-zis,include un întreg sistem de factori politici, legali și morali la diferite niveluri, cu ajutorul cărora este reglementată viața societății.

Nu există nici o îndoială că democratizarea este imposibilă fără dezvoltarea și perfecționarea formelor reprezentative de exercitare a esența problemei din punct de vedere de către diferitele pături sociale ale societății, adică fără democrație parlamentară.

Pe de altă parte, însă, nu există nici o îndoială că libertatea cetățenilor poate fi asigurată numai într-un stat în care autoritățile legislativă, executivă și judecătorească operează într-un cadru strict definit și se limitează reciproc. Referindu-ne la corelația dintre parlament și democrație, avem în vedere democrația reprezentativă, care reprezintă în mod efectiv organele de tip parlamentar alese atât la nivel național, cât și la nivel regional.

Anume aceste organe sunt calificate drept reprezentative, iar existența, importanța și rolul lor activ constituie un indiciu important al unui regim democratic în țară.

În acest sens, democrația reprezentativă dezvoltată este sinonimă cu parlamentarismul. Diversitatea abordărilor noțiunii de democrație ar putea să inducă o stare de confuzie, dacă această categorie nu ar fi analizată, pornindu-se de la contextul implementării ei în viața practică, care, după cum se știe, este factorul determinant în dezvoltarea teoriilor și conceptelor politice.

Filosofia dreptului

Dacă nu este tratată doar ca o formă specială, democrația, este un fenomen foarte instabil, care în diferite faze ale evoluției sale ia diferite forme specifice.

De exemplu, unul dintre fondatorii democrației americane, J. Madison considera că aceasta reprezintă un compromis al puterii majorității cu puterea minorității, realizat prin egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor adulți participanți la procesul politic, pe de o parte, și prin restrângerea suveranității lor, pe de altă parte Hamilton,p.

În viziunea noastră, democrația este o formă de guvernare bazată pe concurența potențialilor lideri pentru încrederea alegătorilor, exprimată de aceștia în alegeri. Din punctul de vedere al cercetătorului G.

După cum vedem, acestea, la fel esența problemei din punct de vedere și multe alte interpretări ale democrației, sunt destul de departe de tradiția clasică. Suveranitatea reală a poporului este un obiectiv intangibil, chiar și pentru faptul că inegalitatea este o calitate firească a societății umane. Aici nu putem să nu menționăm punctul mesaton pentru vedere vedere al omului de știință american Robert A.

Trebuie să ne întrebăm cât de mult suntem dispuși să ne sacrificăm timpul liber, intimitatea, armonia, stabilitatea, venitul, securitatea, progresul, statutul etc. Putem observa că în procesul de legiferare legiuitorul democratic se conduce, de regulă, de interesele majorității.

Cu toate acestea, decizia majorității poate fi luată în calcul doar în măsura în care conținutul acesteia poate fi considerat un rezultat motivat al discuțiilor, care ipotetic trebuie să se încheie printr-o decizie finală. Democrația poate fi definită și în funcție de răspunsul la întrebarea: cine guvernează? Dacă guvernează poporul, atunci putem vorbi despre o democrație autentică din punctul de vedere al tradiției clasice antice și iluministe. Dacă, însă, întrebarea este formulată altfel, și anume: cum se guvernează?

În literatura modernă a științelor politice, printre principiile fundamentale, care dezvăluie esența democrației, putem enumera: 1. Întemeierea statului pe principiul separării puterilor; 2.

You always come directly to the crux of the matter. Esența problemei e că Amy și Wil nu se plac unul pe celălalt.

Existența organului legislativ politic suprem, ales de popor; 3. Existența, pe lângă organul legislativ suprem, și a altor autorități publice și administrative alese, până la nivelul organelor de autoadministrare; 4.

Dreptul electoral universal, egal și liber exprimat; 5. Din cele menționate mai sus, putem observa că principiul separării puterilor, cu care parlamentarismul se află într-o strânsă legătură, constituie una dintre valorile fundamentale ale democrației alături de parlamentarism, procesul democratic de formare a organelor puterii de stat și administrației locale, de principiul supremației legii.

Separarea puterilor este unul dintre principiile fundamentale ale sistemului politic democratic. Elementele și formele sale indispensabile sunt: — exercitarea directă de către popor a puterii prin referendum, alegeri, autorități locale ; — separarea pe orizontală a puterii în trei ramuri legislativă, executivă, judiciară ; — separarea pe verticală — puterea centrală și puterea subiecților; — existența unui sistem de garanții gimnastică pentru întărirea vederii de restricții și balanțe; — delimitarea competențelor fiecărei autorități; — reprezentativitate; — responsabilitate în fața poporului.

Inițial, conceptul de separare a puterilor a apărut ca o idee, care de-a lungul lungii sale istoria a devenit treptat un principiu politic, fiind agreat, în ultimă instanță, de mai multe state drept principiu constituțional. Ideea separării puterilor are rădăcini istorice adânci. Drept precursori ai ei sunt considerați gânditorii antici Platon, Aristotel, Epicur, Polibiu, care relevau în operele lor necesitatea diviziunii muncii în funcționarea mecanismului de stat în scopul exercitării cu succes a puterii de stat în societate.

Gânditorii antici, desigur, erau încă departe de înțelegerea clasică a principiului separării puterilor. Cu toate acestea, raționamentul lor cu privire la elementele de restricționare și stabilizare, despre pericolul simptome de vedere slabă la sugari extremelor a avut o influență indiscutabilă asupra gânditorilor de mai târziu.

În istorie, lupta în jurul puterii s-a concentrat asupra problemei orientării politice a acesteia. Abia din secolul al XVII-lea gândirea politică și filosofică a ajuns la ideea reorganizării ei esența problemei din punct de vedere, care să permită democratizarea, subordonarea și eficientizarea acesteia.

Acest obiectiv a fost asigurat de proiecte,care aveau drept scop separarea puterii unitare în mai multe ramuri independente, dar interconexate, care să se poată controla reciproc și coopera. Pentru tradiția politică occidentală, problema separării puterilor adeseori se reducea la dorința diferitelor pături sociale de a-și menține privilegiile în condițiile unei societăți civile. Pe marginea acestui aspect există discuții aprinse, inclusiv despre interacțiunea camerelor, delimitarea competențelor și multe altele.

Cu toate acestea, astfel de controverse se caracterizau prin faptul că ele aveau loc în cadrul unei societăți civile și al unor instituții parlamentare mai mult sau mai puțin formalizate. Conflictele erau soluționate prin reforma sistemului electoral, reforme parlamentare, instituționalizarea forțelor politice în cadrul sistemului parlamentar de separare a puterilor și, în sfârșit, prin apariția unui sistem eficient de reglementare intraparlamentară prin echilibrul variabil al forțelor fracțiunilor parlamentare, asociațiilor de partide, grupate în jurul unor cunoscuți lideri din țară.

În problema separării puterilor pot fi distinse două aspecte: aspectul juridic și aspectul politic.

refacerea succesului non-chirurgical

Separarea puterilor are mai multe obiective: 1 fiecare ramură este concepută pentru realizarea unor funcții concrete ale statului și nu ar trebui să înlocuiască sau să substituie alte sfere; 2 crearea și funcționarea unui sistem de restricții și balanțe, astfel încât puterile să se controleze reciproc; 3 neadmiterea concentrării întregii puteri de stat în cadrul uneia dintre ramurile puterii, instituirii autocrației, cu alte cuvinte, a dictaturii unui singur sistem.

Separarea puterilor ca fenomen politic are loc nu în virtutea caracterului tradițional al acestui principiu de organizare a puterii de stat, ci rezultă în mod obiectiv din imposibilitatea exercitării puterii dintr-un singur centru de către un singur subiect al puterii.

Este necesar să se țină seama și de caracterul eterogen al diferitelor formațiuni socio-economice. În afară de interese comune, clasele și păturile sociale au și interese specifice, care pot fi reprezentate și implementate prin intermediul diferitelor structuri de stat.

De aceea, în anumite etape ale evoluției sociale, separarea puterilor este posibilă nu numai în sens organizatorico-juridic, ci și socio-politic. Într-un stat democratic, poporul, care se prezumă de dreptul constituțional de a-și exercita puterea și de a soluționa anumite probleme manageriale prin intermediul instituțiilor democrației directe, oferă structurilor de stat un volum considerabil de competențe.

Astfel, obiect al separării sunt nu numai funcțiile, esența problemei din punct de vedere și competențele atribuite, ceea ce ne îndreptățește să vorbim despre separarea puterilor.

Principiul separării puterilor este recunoscut drept unul din principiile constituționale fundamentale ale tuturor statelor democratice moderne. Aceasta, însă,nu înseamnă nicidecum că el este stipulat expres în textul legii fundamentale.

  • Hipermetropie de gimnastică bates
  • Vederea sa deteriorat brusc miopia
  • dar esența problemei - Traducere în engleză - exemple în română | Reverso Context
  • Ministrul Mediului venise cu informație îngrijorătoare despre Moldova - în țară nu sunt respectate regulile de protejare a fondului forestier, vânatul este oarecum ieșit de sub control, iar extragerea de aluviuni din Prut și Nistru se face ilegal sau sub pretexturi eronate.
  • Aceste exemple pot conține termeni colocviali.
  • Informațiile sunt generalizate și sunt furnizate doar în scop informativ.

Principiul în cauză se materializează în edificarea mecanismului de exercitare a puterii, iar existența reală a separării puterilor este confirmată sau infirmată de practica formării și funcționării acestuia. Teoria și practica separării puterilor nu prevede abilitarea vreuneia dintre ramurile puterii de stat cu funcții și competențe de autoritate supremă. Niciuna dintre ele nu poate exista fără celelalte.

Gradul de separare a puterilor poate fi privit ca un indiciu al caracterului democratic al statului constituțional.

Traducere "dar esența problemei" în engleză

Astfel, principiul separării puterilor nu contravine principiului unității puterii. El neagă autocrația. Unitatea puterii implică interacțiunea și cooperarea interesată acelor trei ramuri ale puterii, prevenirea concentrării întregii puteri într-una din ramurile puterii și instituirii dictaturii.

Elucidarea esenței parlamentarismului necesită de asemenea luarea în considerare a corelației dintre parlamentarism și formele de guvernare. Asupra acestui subiect există, însă, puncte de vedere diferite.

În funcție de izvorul formal al puterii, de modul de organizare a acesteia și de statutul juridic al șefului statului, există două forme principale de guvernare: monarhică și republicană. În cadrul acestor două forme de guvernare, în baza acelorași criterii, pot fi distinse diferite varietăți ale formelor de guvernare. În monarhii pot fi distinse forma absolută, duală, parlamentară de guvernare; în republici pot fi distinse forma prezidențială, parlamentară și prezidențial-parlamentară Lijphart,p.

Din analiza literaturii politice se poate conchide esența problemei din punct de vedere nu toți cercetătorii sunt de acord cu clasificarea de mai sus a formelor de guvernământ.

Spre exemplu, N. Parlamentarismul este una dintre varietățile formelor de guvernare, și nu o formă de guvernare în sensul politic al acestui cuvânt. Este caracteristic faptul că într-o serie de țări sistemul parlamentar este cât se poate de compatibil cu o astfel de formă de guvernare ca monarhia și este calificat adesea drept monarhie parlamentară.

Aspectul se face pe o punte completă. Care au fost obiectivele persoanei care a făcut cadoul?

Perceperea parlamentarismului doar ca o varietate a formelor de guvernare este evident insuficientă. Parlamentarismul este un fenomen multiaspectual, cu o structură internă complexă, înglobând în sine elemente interdependente.

Parlamentarismul definește și organizarea vieții publice, nivelul de asigurare a drepturilor, obligațiilor și libertăților cetățenilor, adică gradul de democratizare a societății. În consecință, despre parlamentarism se poate vorbi exclusiv în corelație cu guvernarea democratică, deși și în regimuri autoritare pot exista parlamente de exemplu, în Uganda, Indonezia.

caută litere pentru vedere

Reducerea parlamentarismului doar la una din formele de guvernare, caracterizată de nivelul de subordonare reciprocă a parlamentului, guvernului și șefului statului, nu este, însă, suficientă.

În principiu, se poate admite faptul că parlamentarismul, caracterizându-se printr-o anumită universalitate, este capabil să dobândească diferite forme, în funcție de natura statului, de eforturile social-politice și economice. Uneori prin parlamentarism se subînțelege teoria și practica funcționării parlamentului. Putem fi de acord sau nu cu acest raționament, însă un lucru este incontestabil: fără parlamentarism nu există democrație, iar parlamentarismul nu există fără parlament.

Parlamentarismul apare și există atunci când parlamentul este învestit cu puteri legislative, cu atribuții privind alegerea guvernului, controlul asupra activității lui și a altor organe ale puterii executive, demisia acestora, precum și demisia șefului statului.

Astfel, este legitim să vorbim despre parlamentarism atunci când, în afară de parlament, există un sistem de guvernare a societății, caracterizat prin: a delimitarea certă a funcțiilor legislative și executive; b poziția dominantă privilegiată a parlamentului, organul reprezentativ legislativîn raport cu alte autorități publice. Parlamentul trebuie privit ca bază a parlamentarismului — un sistem democratic special de organizare și funcționare a puterii supreme de stat, bazat pe principiile cât este viziunea perfectă puterilor și supremației legii, în care parlamentului, cu prerogativele sale legislative, reprezentative și de control, îi revine locul principal în sistemul politic.

aflați-vă vederea online

În linii generale parlamentele tuturor țărilor au funcții similare, iar rolul lor principal în sistemul puterii de stat se caracterizează prin următoarele: — în primul rând, parlamentul este esența problemei din punct de vedere național reprezentativ și instituțional suprem, care reprezintă interesele, tendințele politice și starea de spirit din societate.

El îndeplinește funcția de îmbinare a suveranității poporului cu puterea de stat, arătând izvorul real al puterii. Anume reprezentativitatea populară oferă sistemului de conducere a statului un caracter democratic, iar Parlamentului — o largă accesibilitate și deschidere socială; — în al doilea rând, parlamentul este abilitat cu competențe legislative.

În practică, prin aceste competențe sunt puse în aplicare principiile suveranității poporului și ale parlamentarismului democratic. Anume parlamentul este acela care creează stratul primar al statului de drept, cadrul normativ și juridic pentru asigurarea activității vitale a omului și a societății în ansamblu; — în al treilea rând, parlamentul, ca organ reprezentativ, este cea mai importantă instituție din triada puterilor separate și este dotat cu capacități reale de a influența fiecare element al acestei triade, inclusiv la toate nivelurile puterii de stat.

Identificarea nevoilor sociale, concentrarea și prioritizarea intereselor publice, abordarea lor deschisă transformă parlamentul într-o arenă publică pentru depășirea contradicțiilor dintre diferitele autorități, dintre stat și societatea civilă. Parlamentul este singurul loc în care interesele diferitelor clase, pături și grupuri sociale în sistemul puterii de stat pot fi dezbătute și susținute public; — în al patrulea rând, parlamentul este cel mai important element al sistemului de formare, asigurare juridică și implementare practică a politicii externe a statului.

Promovarea de către parlamentari a politicii esența problemei din punct de vedere active este o condiție indispensabilă a parlamentarismului eficient; — în al cincilea rând, este important să ținem cont de faptul că parlamentul dispune de anumite competențe de control asupra activității guvernului și a altor organe supreme ale puterii de stat, pentru ajustarea cursului acestora.

Acționând ca o fortăreață a democrației, parlamentele conving cetățenii de avantajele sistemului existent sau invers. Aceste obiective sunt realizate prin intermediul publicațiilor organelor parlamentare, mesajelor propagandistice, deplasărilor în țară și străinătate, manipulării opiniei publice prin intermediul mass-media, întâlnirilor cu alegătorii etc.

Pe lângă îndeplinirea anumitor funcții, Parlamentul, ca element-cheie al parlamentarismului, are și anumite particularități și caracteristici calitative, fără de care parlamentarismul nu se poate afirma ca sistem. Acestea sunt supremația legii, independența relativă a parlamentului, separarea și echilibrul competențelor tuturor ramurilor puterii, existența unui sistem de restricții și balanțe, reprezentativitate, nivelul înalt de competență legislativă, capacitatea de a asigura în mod real drepturile și libertățile cetățenilor.

Ghicind soluția la problema online. Ghicitul pentru a analiza situația și a rezolva problemele

Caracteristicile calitative de mai sus ne permit să apreciem parlamentarismul drept o instituție juridică specifică de realizarea intereselor tuturor păturilor și grupurilor sociale.

Cu toate acestea, existența unui organ legislativ reprezentativ încă nu înseamnă existența parlamentarismului ca instituție social-politică specială a unei societăți civilizate moderne.

viziune binară la om

Parlamentarismul este un sistem multilateral mult mai complex de organizare esența problemei din punct de vedere puterii de stat decât existența parlamentului și simpla separarea puterilor. Referindu-se la natura guvernării reprezentative, care constituie esența parlamentarismului ca instituție a sistemului politic, J. Mill releva importanța participării directe a poporului la procesul de legiferare, prezentând principiul reprezentativ drept o alternativă a birocrației Mill,p.

În realitate, principiul liberal al guvernării reprezentative este asociat istoric cu apariția parlamentarismului și oferă parlamentului posibilitatea de a exercita controlul public asupra organelor guvernamentale. Este de remarcat punctul de vedere al cercetătorului N. Reprezentarea juridică personală așa-numita reprezentare a stărilor a fost una răspândită în Evul Mediu.

cum să îmbunătățim tratamentul vizual al miopiei

În condițiile societății moderne, când tagmele sociale au încetat să mai existe, și această formă de reprezentare a încetat practic să existe.