Cum să tratezi vederea cu remedii populare
Cât de nociv este banalul telefon mobil. Miopie, insomnie, probleme cum să tratezi vederea cu remedii populare Amestecate în părţi egale, plantele pe care le-am menţionat ajută în plus la concentrare şi alungă oboseala ochilor. Se beau zilnic până la trei ceşti din acest ceai, adăugând însă şi câte o linguriţă cu bitter suedez.
Tratamentul se face timp de cel puţin două săptămâni. După ce se răceşte se consumă cam două ceşti cu ceai pe parcursul întregii zile.
Remedii naturiste pentru cataractă
Secretul vindecării constă în înghiţiturile mici, ce accelerează procesul de vindecare. Un alt remediu bazat pe rostopască este sucul pentru ochii bolnavi.
Se ia o frunză de rostopască, se spală, iar tulpina ei fragedă se zdrobeşte între degetul mare şi degetul arătător, umezite în prealabil. Zeama astfel obţinută este unsă cu arătătorul, ţinând ochii închişi, înspre coada ochiului.
O altă modalitate eficientă de a face o vedere clară o reprezintă tinctura de rostopască, procurată din farmacii. Cătina este o altă plantă de mare ajutor pentru corectarea vederii.
Pentru a preveni şi a combate afecţiunile oculare se consumă fructe de cătină crude, amestecate cu miere, câte de grame pe zi. Polenul de albine conţine aminoacizi esenţiali, cu un rol extrem de important în procesele trofice care se desfăşoară la nivelul ochilor.
O linguriţă de polen consumată zilnic asigură necesarul din aceşti aminoacizi, fiind un mijloc de prevenire şi combatere a afecţiunilor oculare care apar odată cu vârsta, precum şi a celor care apar la copii. Palmingul, metoda de tratament ocular descoperită din întâmplare O metodă de tratament ocular originală, simplă şi eficace este palmingul.
Datorită acţiunii lor antiseptice, antiinflamatoare şi emoliente, unele plante medicinale au efecte benefice în tratarea afecţiunilor oculare, ca adjuvante în tratamentul recomandat de medicul oftalmolog.
Această metodă a fost descoperită de către doctorul britanic William Bates, absolut din întâmplare. Într-o zi, simţindu-se peste măsură de obosit şi cu vederea înceţoşată, şi-a aşezat în mod reflex ambele palme deasupra ochilor. A rămas astfel vreme de câteva minute, pentru a observa apoi cu surprindere că vederea i se clarificase brusc, durerea de cap îi dispăruse, iar oboseala se estompase simţitor.
Cu ajutorul palmingului efectuat consecvent vreme de câteva luni, doctorul britanic a obţinut rezultate mai bune decât cu cele mai sofisticate metode chirurgicale şi tratamente oftalmologice, în tratarea hipermetropiei, a miopiei, a strabismului, a blefarospasmului, şi chiar în anumite tulburări de irigare oculară sau în degenerescenţa oculară.
Iată în detaliu cum se face acest exerciţiu: Ne aşezăm comod, cu spatele drept pe un scaunapoi ne frecăm vreme de de secunde palmele între ele, ca şi cum am vrea să le încălzim. Ne punem apoi palmele cu tratamentul homeopatic al miopiei uşor strânse în cauş deasupra ochilor şi căutăm să simţim căldura binefăcătoare şi energia emanată de mâini.
Rămânem aşa vreme de minute, cât mai relaxaţi, urmărind să simţim transferul de energie dinspre palme spre ochii întredeschişi şi efectele benefice ale acestui transfer starea de detensionare, de regenerare.
Cum să tratezi vederea cu remedii populare
La sfârşit, luăm palmele de deasupra ochilorclipim de câteva ori şi căutăm să sesizăm transformările petrecute în urma acestui exerciţiu: vedere mai clară, dispariţia sau estomparea stării de tensiune psihică, relaxarea corpului şi a minţii. Pentru orice problemă medicală aveţi se recomandă să apelaţi în primul rând la un medic.
- Cum se poate vindeca hipermetropia 5
- Top 4 tratamente naturiste pentru sanatatea oculara - Blog Bioportal
- Consumă gelatină pentru articulații!
- Cum să tratezi vederea cu remedii populare - localuri-bucuresti.ro
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: citeste totul despre:.