Cum funcționează un ochi sănătos

Cum afectează sarea vederea

WhatsApp Modul de abordare al subiectului ne-a fost sugerat de seria de articole ale d-lui Cristian Român referitoare la teroriile conspiraţioniste.

CE SPUN STUDIILE: despre consumul de sare și starea de sănătate

Chiar dacă știm că a aduce argumente raţionale poate să nu aibă succes în faţa susţinătorilor conspiraţiei, încercăm o abordare știinţifică a fenomenului posibilităţii surplusului de iod în alimentaţie. Suplimentarea cu iod există încă din aniiînsă noua teorie a conspiraţiei cu privire la iod a apărut de circa 20 de ani, în momentul în care guvernele lumii au decis să suplimenteze alimentaţia cetăţenilor lor cu iod, mai precis cu iod în sarea de bucătărie.

Materialul de faţă este menit să ofere publicului larg câteva elemente de fiziologie a iodului pentru a înţelege că nu există nici un risc faţă de fenomenul iodării sării de bucătărie.

Dezvoltarea normală a creierului este dependentă de existenţa unei tiroide fetale normale. Hormonii tiroidieni sunt esenţiali pentru dezvoltarea creierului unui făt, ce va deveni un om deștept în societate; adică nu un cretin. De aceea, pentru a forma tiroxină, organismul are nevoie de iod. Iodul este un anion cum afectează sarea vederea greutate moleculară de Este prescurtat I. Iodul face parte din grupa a VII-a a tabelului lui Mendeleev, grupa halogenilor.

Aceasta din urmă cum afectează sarea vederea conţine câţiva compuși esenţiali vieţii: fluor 19Fclor 35Clmai ales, și brom 80B. Iodul se absoarbe în intestinul subţire, la nivelul celulelor epiteliale intestinale, numite intestinal epitelial cells 6 IEC 6sub formă de I. Aportul normal de iod este de μg pe zi. Peste acest aport, la nivelul intestinului apare un fenomen asemănător cu Wolff-Chaikoff despre care vom reveni în articol.

Informații suplimentare

Saturarea NIS conduce la un comportament de downregulation a proteinei absorbatoare NISceea ce va face ca surplusul de iod să nu fie absorbit! Iată un prim mecanism de control al excesului de iod. Astfel, la un aport de μg pe zi presupunând, prin experiment, un singur moment de absorbţieclearansul plasmatic este de la circa de minute la maximum 3 ore!

Iodul ajunge în organism prin alimentaţie, în mod obișnuit natural prin apa care conţine iod. Iodul este prezent în cantitate suficientă în sol, dar el ajunge în apă numai dacă nu este legat de particulele existente în sol sau nu este legat de alte chimicale ce leagă iodul.

Cum sa reducem consumul de sare

În mod natural, solurile dealurilor și podișurilor au proprietatea de a lega iodul mai mult decât alte soluri, astfel că regiuni extinse de pe Terra nu posedă îndeajuns iod în apă.

În aceste regiuni, apare un fenomen de adaptare la lipsa de iod, și anume tiroida crește în volum pentru a crește potenţiala captare a cantităţilor mici de iod.

Dacă tiroida crește în volum, termenul corect medical este tiromegalie, prin analogie cu hepatomegalie, adenomegalie, nefromegalie etc. Mai de curând, prin folosirea masivă de îngrășămintele chimice nitraţi și în România, depresie din cauza vederii slabe de la câmpie a devenit și el legat, zonele de câmpie devenind deficitare de iod în apă.

Ca urmare, la nivel mondial Organizația Mondială a Sănătății a decis iodarea sării pentru toată populaţia lumii, considerându-se Terra locuită ca deficitară de iod.

cum afectează sarea vederea

Acţiunea a fost preluată și de România, în Prin HGR nr. Legislaţia românească stabilește ca nivelul iodului în sare să fie cuprins între 25 mg iod 32,5 mg de iodură de potasiu — KI; sau 42 mg de iodat de potasiu — KIO3 per kg sare și 40 mg iod 52 mg KI, respectiv 67,2 KIO3 pe kg sare.

În alte ţări, nivelul de iod din sare este chiar mai mare. Apariţia de cancer tiroidian post administrare de iod S-a afirmat că, prin iodarea sării, crește riscul de cancer tirodian.

cum afectează sarea vederea

Nimic mai fals, dimpotrivă! Acum a dispărut. În plus, unii pun pe seama iodului apariţia a tot felul de cancere fără legătură cu iodul: plămâni care, evident, ţine de fumatcolon care ţine de alimentaţie ș.

  • Viziune de vânătoare
  • CE SPUN STUDIILE: despre consumul de sare și starea de sănătate – Raportul de gardă
  • Recunoașterea problemelor de vedere
  • Tehnici pentru restabilirea vederii fără intervenție chirurgicală
  • Medicamente pentru îmbunătățirea vederii la vârstnici
  • Sare de bazna | Pentru Corpul Tau

Hipertiroidismul indus de iod S-a afirmat că iodarea sării produce hipertiroidism indus de iod. Nimic mai fals. Medicii din acea perioadă și-au pus și ei problema potenţialului supraiodării.

  • Îmbunătățirea vederii și a vitaminelor
  • Sarea, dusmanul din umbra al siluetei si inimii tale. 3 Metode ca sa reduci consumul sau | Top Shop
  • Teoria conspirației: frica de iod din sare
  • Miopie de la minus 9
  • Lentile de vedere permanente
  • Sarea in exces afecteaza sanatatea

Dar, cercetarea știinţifică a arătat că în zonele cu DET, iodarea sării și administrarea de KI la școală nu conduce la hipertiroidism. Subiectul a fost închis încă de atunci! Tiroidita Hashimoto indusă de iod S-a afirmat că prin sarea iodată crește incidenţa tiroiditei autoimune Hashimoto.

Frica a apărut prin extrapolarea observaţiilor din cercetarea experimentală care folosește iod. Se știe că boala imună tiroidita experimentală autoimună poate fi declanșată prin inducerea bolii la nivel microsomal prin iod stabil I și prevenţia ei prin propiltiouracil și metil-mercapto-imidazol. Acest fenomen a fost observat însă după un regim hipoiodat.

Animalele de experienţă șoareci intră în hipotiroidism, crește TSH și se produce tiromegalie. În acest moment, o dietă cu de peste 10 ori mai mult iod produce un efect vasoconstrictiv intens, hipoxie și distrucţie tiroidiană. Nivelul intrării iodului în celule scade, iar hiper-TSH-emia se amplifică.

Distrucţia tiroidiană se însoţește de anticorpi antitiroperoxidază și anti-tiroglobulină.

cum afectează sarea vederea

În afară de hiperiodinare, administrarea de tiocianat, în aceleași condiţii biologice deficit iodat cu hiper-TSH-emieproduce același tip de necroză tireocitară. Leziunile sunt mai accentuate dacă există deficit de seleniu. Scăderea TSH, indusă prin administrare de hormoni tiroidieni supra aport de iodconduce la diminuarea inflamaţiei.

Prin administrarea de T4 aport de iodscade TSH și se produce apoptoză cum afectează sarea vederea a celulelor tiroidiene. Situaţia este frecventă pentru că tiocianatul se găsește în reziduurile cum afectează sarea vederea de ţigară.

Din acest punct de vedere, se poate afirma că fumatul scade posibilitatea de a absorbi iod la nivel pulmonarceea ce ar putea favoriza, prin lipsa de iod, apariţia cancerului pulmonar.

cum afectează sarea vederea

Iată cum, teoretic, aportul crescut de iod păzește de cancerul pulmonar! Specialiștii afirmă că suntem o ţară cu deficit de iod în apă, ceea ce este altceva. Se confundă tiromegalia și cretinismul endemic cu hipotiroidismul!

Planta care ne reda vederea si ne scapa de negi 27 05 2019

Mai există unii conspiraționiști și adepți ai pseudoștiințelor care citează cărţi medicale celebre, cum că acestea ar afirma că iodul produce hipotiroidism la gravidă și făt. Dar, este exact invers! Lipsa de iod la gravide produce hipotiroidism congenital la copii. Se mai aduce, ca argument contrar, faptul că mezelurile au sare iodată.

Însă, se știe că exact mezelurile sunt exceptate de la preparare cu sare iodată vezi HGR. Nu din motive medicale, ci organoleptice: iodul colorează mezelurile în vineţiu, părând că sunt compromise alimentar. O altă năzbâtie folosită ca argument contra sării iodate ar fi că iodul se acumulează în organism. Nimic mai fals; excesul de iod se elimină preferenţial prin urină, iar timpul lui de înjumătăţire este extrem de rapid: maxim 3 ore. Cantitatea de sare și de iod care se poate consuma zilnic.

Există numeroase controverse asupra cantităţii de sare pe care este adecvat să o consume un om pe zi. De la 5 grame pe zi, se poate considera o cantitate mare.

Evident, nu toată această cantitate derivă din sărarea mâncării zilnice. Mare parte este conţinută în alimentele sărate la rândul lor cu sare cu iod.

cum afectează sarea vederea

La 5 grame pe zi de sare corespund μg de iod, dacă iodarea este minimă, sau μg de iod, dacă iodarea este maximă. Observând aceste date, constatăm că frica de supraiodare este neîntemeiată.

Pentru a te supraioda este cum afectează sarea vederea de 10 g de sare; de fapt, observăm că adepţii teoriilor conspiraţioniste recomandă a se mânca fără sare, în general!

Teoria conspirației: frica de iod din sare

Declanșarea efectului Wolf-Chaikoff prin iod Unii folosesc termeni medicali și biologi pentru a explica reacţiile adverse ale iodului la cei care consumă sare iodată, dând exemplu efectul Wolff-Chaikoff. Or, Efectul Wolf-Chaikoff apare prin administrarea de iod metaloid și nu de iodură de potasiu sau iodat de potasiu ca iodul din sare. Efectul Wolff-Chaikoff înseamnă blocarea eliberării de hormoni tiroidieni post aport imens de iod metaloid, anorganic.

Fenomenul este folosit terapeutic și nu în viaţa de zi cu zi. Efectul nu apare decât atunci când se administrează soluţie Lugol în vederea operării unei tidoide extrem de sângerânde. Iodul la bolnavii de hipotiroidism și hipertiroidism Sunt unii care recomandă bolnavilor cu hipotiroidism să mănânce multe nuci, căci acestea au iod. Alţii, speriaţi fiind de iod, și mai ales de iodul din sare, le recomandă pacienţilor cu hipotiroidism să nu se atingă deloc de nuci, evident nici de sarea iodată. Aceste recomandări se fac în necunoștinţă de cauză.

Bolnavii hipotiroidieni nu reușesc să capteze iodul, fie prin insuficenţă funcţională, fie prin lipsă de tiroidă. Ei primesc iodul funcţional sub formă de hormon tiroidian sintetic, levotiroxină. Sunt unii care recomandă bolnavilor cu hipertiroidism să nu mănânce nuci, căci acestea conţin iod. Alţii, recomandă hipertiroidienilor să nu mănânce sare iodată, căci cum afectează sarea vederea crescut de iod le va agrava hipertiroidismul.

  1. Aveți o vedere bună?
  2. Diagrame de acuitate vizuală
  3. Recenzii 0 Descriere Cine suferă de reumatism ştie că sarea de Bazna e un leac folositor.
  4. Care este cea mai bună viziune

Ba chiar există medici care interzic pacienţilor să meargă la mare, știut fiind că aerosolii mării conţin mult iod. Și aceste recomandări se fac în necunoștinţă de cauză. Pentru a părea mai credibili, anti-iodiștii încearcă să convingă oamenii că sarea de salină este mai proastă decât sarea de mare, considerată ca cea mai bună.

Sare de bazna , 900 g

În plus, animalele din aparat miop de detasare a retinei conţin mult mai mult iod decât animalele domestice sau terestre. O astfel de analiză arată că aceștia s-au născut predominent în regiuni marine și oceanice. Iodul este necesar pentru ca dezvoltarea creierului să fie adecvată. Un argument convingător: mai mulţi laureaţi ai Premiului Nobel personalităţi dintre cele mai deștepte de pe planetă sunt originari în localităţi de la malul mării, cu climă marină sau oceanică, acolo unde există aerosoli marini cu concentraţie mare de iod.