Cerebelul este responsabil de vedere, Meniu de navigare
Conținutul
Trunchi cerebral
Celulele Purkinje[ modificare modificare sursă ] Celule Purkinje în cerebelul uman cu portocaliu, de sus în jos: mărire 40X, X și Xcolorate conform metodelor publicate [17] Celulele Purkinje sunt printre cei mai distinctivi neuroni din creier și unul dintre tipurile identificate cel mai timpuriu.
Acestea au fost descrise pentru prima oară de anatomistul ceh Jan Evangelista Purkyně în Sunt recunoscute după forma arborizațiilor lor dendritice care se ramifică viziunea menopauzei, însă sunt deosebit de aplatizate într-un plan perpendicular pe foliile cerebeloase. Așadar, dendritele unei celule Purkinje creează o rețea planară densă, prin care trec fibrele paralele, la unghiuri drepte.
Celulele Purkinje recepționează mai multe aferențe decât oricare alt tip de celulă din creier—estimările asupra numărului de spine conținute de o singură celulă Purkinje umană ajung chiar și la După trimiterea de colaterale ce afectează alte părți învecinate ale cortexului, axonii lor ajung adânc în nucleii intracerebeloșiunde fiecare realizează circa 1.
Cerebelul este responsabil de vedere Purkinje utilizează GABA ca neurotransmițător, exercitând în consecință efecte inhibitorii asupra neuronilor cu care sinapsează. Celulele Purkinje, în mod normal, trimit potențiale de acțiune cu frecvență ridicată până și în lipsa vreunei aferențe sinaptice. În animale docile treze, sunt tipice frecvențe medii în jur de 40 Hz.
Succesiunea de vârfuri indică un amestec între ceea ce se numesc vârfuri simple și complexe. Un vârf simplu reprezintă un singur cerebelul este responsabil de vedere de acțiune urmat de o perioadă refractară de aproximativ 10 ms; un vârf complex este o secvență stereotipică de potențiale de acțiune cu intervale foarte scurte între vârfuri și amplitudini descrescânde un vârf de debut amplu, succedat de vârfuri secundare, cu amplitudine mai mică.
Trunchi cerebral - localuri-bucuresti.ro
Vârfurile complexe sunt adesea urmate de o pauză de mai multe sute de milisecunde, în timp ce apariția vârfurilor simple este stopată. O celulă granulară emite doar dendrite, care se termină, fiecare, într-o dilatație numită gheară sau grapă. Așadar, informația în starea de activitate a populației de celule granulare este aceeași cu cea din fibrele mușchiforme, însă este înregistrată într-un mod mult mai expansiv.
- Viziunea diferențială este
- Vindecă viziunea aloe
- Bicicleta și vederea slabă
- Zărire a vederii
- How can we help?
- Este posibilă îmbunătățirea vederii după operație
- Cerebel - localuri-bucuresti.ro
Deoarece celulele granulare sunt așa mici și des îngrămădite, înregistrarea activității vârfurilor lor la animale docile este dificilă, motiv pentru care există prea puține date pentru propunerea de teorii. Cel mai acceptat concept legat de funcția lor a fost propus în de către David Marrcare a sugerat că ar putea codifica combinații ale datelor provenite de la fibrele mușchiforme. Idea este că, dat fiind faptul că fiecare celulă granulară primește aferențe de la fibre mușchiforme, o celulă granulară nu ar răspunde dacă doar una dintre aferențele sale ar fi active, ci, însă, doar dacă mai mult de una ar fi activă.
Această schemă de codaj combinatorial i-ar putea permite cerebelului să realizeze distincții cerebelul este responsabil de vedere mai subtile între tiparele de intrare decât ar reuși, singure, fibrele mușchiforme.
În cerebelul uman, numărul total de fibre mușchiforme este estimat a fi circa de milioane. În stratul granular, o fibră mușchiformă generează o serie de dilatații lobuloase numite rozete. Contactul dintre fibrele mușchiforme și celulele granulare are loc viziunea depinde de gene structuri cerebelul este responsabil de vedere glomeruli.
Fiecare glomerul are o rozetă a unei fibre mușchiforme în centru și până la 20 de gheare dendritice ale celulelor granulare în contact cu aceasta. Terminațiile neuronilor Golgi se infiltrează în structură și realizează sinapse inhibitorii cu dendritele celulelor granulare. Întregul ansamblu este înconjurat de o teacă de celule gliale. Deși oliva inferioară se află în bulbul rahidian și primește aferențe de la măduva spinării, trunchi și cortexul cerebral, eferențele sale se îndreaptă în totalitate spre cerebel.
O fibră cățărătoare emite colaterale către nucleii intracerebeloși înainte de a intra în cortexul cerebelos, notația viziunii se divide în circa 10 ramuri terminale, fiecare dintre acestea sinapsând cu o singură celulă Purkinje.
Sinapsele fibrei cățărătoare acoperă întreg corpul celular și dendritele proximale; această zonă este lipsită de aferențe provenite de la fibrele paralele. Contrastul dintre aferențele de la fibrele paralele și cele cățărătoare peste De fapt, funcția fibrelor cățărătoare este cel mai controversat subiect privind cerebelul. Ambele păreri au fost pe larg argumentate în numeroase publicații.
Fiecare punct de vedere pare să fie susținut de un cumul de descoperiri, dar când [cineva] încearcă să combine acele opinii diferite, o imagine coerentă a funcției fibrelor cățărătoare refuză să apară. Pentru majoritatea cercetătorilor, fibrele cățărătoare semnalizează erori în execuția motoare, ori prin metoda obișnuită de modulare a frecvenței de descărcare, ori ca o singură înștiințare a unui «eveniment neașteptat».
Pentru alți cercetători, mesajul este codificat prin gradul de sincronizare în ansamblu și ritmicitate dintr-o populație de fibre cățărătoare. Cu excepția minoră a nucleilor vestibulari din apropiere, sunt singurele surse de eferențe din cerebel.
Acești nuclei primesc proiecții colaterale de la fibrele mușchiforme și cățărătoare precum și aferențe inhibitoare de la celulele Purkinje ale cortexului cerebelos. Fiecare dintre cei patru nuclei dințatglobosemboliform și fastigial comunică cu părți diferite ale creierului și ale cortexului cerebral nucleilor globos și emboliform li se face de-asemenea focalizează vederea, în mod combinat, sub forma de nucleus interpositus.
Nucleul interpositus și fastigial aparțin spinocerebelului. Nucleu dințat, care în mamifere este mult mai mare decât ceilalți, se prezintă ca un strat subțire cu convoluțiuni de substanță cenușie, comunicând exclusiv cu părțile laterale ale cortexului cerebelos. Lobul floculonodular este singura parte a scoarței cerebeloase care nu trimite proiecții către nucleii profunzi—eferențele sale se îndreaptă, în schimb, spre nucleii vestibulari.
Aceste celule proiectează pe o varietate de arii din afara cerebelului. Printre ele se mai găsesc un număr ceva mai redus de celule mici, care folosesc GABA ca neurotransmițător și proiectează exclusiv pe nucleul olivar inferiorsursa fibrelor cățărătoare.
Astfel, proiecție nucleo-olivară asigură un feedback inhibitor pentru a egala proiecția excitatoare a fibrelor cățărătoare asupra nucleilor. Există dovezi conform cărora fiecare mic roi de celule nucleare proiectează asupra aceluiași roi de celule olivare de la care primesc fibrele cățărătoare aferente.
În schimb, o singură celulă nucleară intracerebeloasă primește aferențe de la circa de celule Purkinje tot la pisici. În anumite moduri, însă, structura cerebelului este compartimentată. Există compartimente mari cunoscute în general ca zone; acestea pot fi împărțite în compartimente mai mici, numite microzone.
Dungile generate de zebrine și de alți markeri de compartimentare sunt orientate perpendicular pe foliile cerebeloase—adică sunt înguste pe direcție mediolaterală, însă mult mai late pe direcție longitudinală. Markeri diferiți generează seturi diferite de dungi, lățimile și lungimile variază în funcție de localizare, însă toate au aceeași formă generală.
How can we help? Trunchi cerebral Trunchiul cerebral este structura localizată la baza creierului care îl pune în directă continuitate cu măduva spinării, conectează creierul cu măduva spinării. Înăuntru, multe structuri nervoase importante, celule nervoase și fibre sunt concentrate, care sunt localizate adânc în părțile superioare ale trunchiului cerebral.
S-a descoperit că microzonele conțin cam de celule Purkinje fiecare, aranjate într-o fâșie lungă și îngustă, orientată perpendicular pe pliurile corticale. Ramurile unei fibre cățărătoare în număr de 10, de obicei excită, în mod uzual, celulele Purkinje ce aparțin aceleiași microzone. Mai mult de-atât, neuronii olivari ce trimit fibre către aceeași microzonă tind să fie cuplați prin joncțiuni gapcare le sincronizează activitatea, cauzând celulele Purkinje dintr-o microzonă să prezinte o activitate a vârfurilor complexe corelată pe o scară de timp de ordinul milisecundelor.
Un astfel de microcomplex include mai multe microzone corticale separate spațial, toate proiectând pe același grup de neuroni intracerebeloși, plus un grup de neuroni olivari cuplați care proiectează pe toate microzonele incluse precum și pe zona nucleară intracerebeloasă. Animalele și oamenii cu disfuncții cerebeloase prezintă, în special, probleme cu controlul motor, pe aceeași parte a corpului cu cea a secțiunii de cerebel lezate. Continuă să fie capabili să genereze activitate motoare, însă își pierd precizia, efectuând mișcări anormale, necoordonate și incorect sincronizate.
Un test standard al funcției cerebeloase este încercarea de atingere cerebelul este responsabil de vedere vârful degetului un punct situat la lungime de un braț: o persoană sănătoasă își va mișca degetul pe o traiectorie dreaptă, pe când o persoană cu leziuni cerebeloase și-l va mișca încet și neregulat, cu multiple corectări ale traiectoriei pe parcurs. Deficiențele din cadrul funcțiilor non-motoare sunt mult mai greu de detectat.
Astfel, concluzia generală l-a care s-a ajuns cu decenii în urmă este că funcția de bază a cerebelului este de a calibra forma detaliată a unei mișcări, nu de a le iniția, sau de a decide pe care să le efectueze.
Studii folosind imagistica funcțională au arătat activarea cerebelului în chestiuni privind vorbirea, atenția și crearea imaginilor mintale. Studii de corelație au arătat existența de interacțiuni între cerebel și arii non-motoare ale cortexului cerebral, O varietate de simptoame non-motoare au fost identificate la oameni cu traume, aparent, doar ale cerebelului.
Dacă aferențele și eferențele unui modul sunt în legătură cu arii motoare cum sunt multeatunci modulul va fi implicat în comportamentul motor; însă, dacă conexiunile se realizează cu arii implicate în cogniție non-motoare, modulul va prezenta alte tipuri de corelări comportamentale. Astfel, cerebelul a fost implicat în regularea mai multor trăsături funcționale diferite precum afecțiunea, emoția și temperamentul.
Biblical Series I: Introduction to the Idea of God
EcclesMasao Ito și János Szentágothai. Procesarea cu conexiuni doar înainte feedforward : Cerebelul diferă de majoritatea celorlalte părți ale creierului în special de cortexul cerebral prin faptul că procesarea semnalelor este aproape în totalitate de tip feedforward—adică, semnalele se deplasează unidirecțional prin sistem de la aferență la eferență, cu o transmisie internă recurentă extrem de scăzută.
Recurența redusă ce are loc constă însă în inhibiție mutuală; nu există circuite mutual excitatoare. Acest mod de operație cu conexiuni doar înainte înseamnă că cerebelul, în contrast cu scoarța cerebrală, nu poate genera tipare de activitate neuronală ce se auto-întrețin.
Semnalele intră în circuit, sunt procesate la fiecare etapă în ordine secvențială și apoi părăsesc organul. Modularitate: Sistemul cerebelos este divizat funcțional în module mai mult sau mai puțin independente, al căror număr este, probabil, de sute sau mii.
Toate modulele au o structură internă similară, dar aferențe și eferențe viziunea zonei creierului. Un modul un microcompartiment multizonal, în terminologia lui Apps și Garwicz constă într-un mic mănunchi de neuroni în nucleul olivar inferior, un grup de fâșii înguste și lungi de celule Purkinje în cortexul cerebelos microzone și un mic mănunchi de neuroni într-unul din nucleii intracerebeloși.
Module diferite împart aferențe de la fibrele mușchiforme și fibrele paralele, dar în alte privințe par să cerebelul este responsabil de vedere independent—eferențele unuia dintre module nu pare să influențeze semnificativ activitatea altor module. Într-un singur modul cerebelos, aferențe de până la un miliard de fibre paralele converg pe un grup de mai puțin de 50 de celule ale nucleilor intracerebeloși, iar influența fiecărei fibre paralele asupra celulelor nucleilor este ajustabilă.
Acest aranjament oferă o flexibilitate enormă pentru calibrarea fină a relației dintre aferențele cerebeloase și eferențe. Sarcinile în care cerebelul joacă clar un rol important sunt cele în care este nevoie de ajustare fină a acțiunii care este efectuate.
Există, însă, o largă dispută dacă învățarea are loc în cerebelul însuși, sau dacă acesta doar furnizează doar semnale care susțin învățarea în alte structuri ale creierului.
Majoritatea modelelor de învățare cerebeloase ulterioare, însă, au mers pe modelul lui Albus, care spune că activitatea fibrelor cățărătoare ar reprezenta un semnal de eroare, cauzând aferențele excitate sincron provenite de la fibrele paralele să fie slăbite. Unele dintre aceste modele ulterioare, cum ar fi modelul Filtrului Adaptiv a lui Fujita [39] au încercat să înțeleagă funcția cerebeloasă privind teoria controlului optim.
Idea că activitatea fibrelor cățărătoare funcționează ca un semnal de eroare a fost examinată în multiple studii experimentale, unele fiind în favoarea acesteia, altele, însă, punându-o la îndoială. Studii asupra reflexului vestibulo-ocular care stabilizează imaginea vizuală pe retină în timp ce capul se rotește a descoperit că activitatea fibrelor cățărătoare indică mișcarea imaginii vizuale pe retină, deși nu într-un mod foarte direct.
Experimentele au arătat că leziunile localizate într-o parte specifică a nucleului restabiliți vederea după 50 de ani unul din nucleii intracerebeloși sau în anumite puncte specifice ale cortexului cerebelos duc la stoparea învățării acestui răspuns condiționat.
