Care a realizat el însuși viziunea îmbunătățită.
Conținutul
De ce o istorie a unei astfel de probleme? Dacă acceptăm că se poate contura un parcurs istoric al modului în care cancerul a fost diagnosticat și tratat de-a lungul timpului, de ce nu se poate face același lucru și în cazul depresiei? Cumva, în Occident, am ajuns să privim depresia aproape ca pe orice altă boală fizică, comparația fiind tentantă, pentru că diminuează stigmatul asociat unei boli psihice.
Dacă un pacient nu s-ar simți jenat că apelează la un tratament pentru tratarea unei tumori la splină, de exemplu, de ce s-ar simți rău că apelează la ajutor pentru a trata o tumoare invizibilă pe creier? Însă, oricât de mult ne-am dori să simplificăm lucrurile, bolile psihice, în general, și depresia, în particular, nu sunt deloc simple.
În cazul lor, vorbim despre un amestec de genetică și mediu, despre fizic și mental, despre biologic și psihologic, despre nivelul individual și cel cultural. Cu alte cuvinte, modul în care fiecare experimentează depresia și cum interpretăm ceea ce ni se întâmplă este generat nu numai de sentimentele noastre, dar și de ceea ce cultura din care facem parte ne spune că ar trebui să însemne acele sentimente.
Iar acest sistem de interpretare a variat considerabil în timp și spațiu și continuă să fie diferit și astăzi. Provocarea este să știm cum se manifestă și de ce se întâmplă acest lucru. Dacă parcurgem retrospectiv paginile istoriei umanității, documentele scrise de vindecători, filozofi, scriitori de-a lungul veacurilor indică existența milenară a depresiei ca problemă de sănătate și luptele continue și, uneori, ingenioase ale oamenilor de a găsi un tratament pentru această boală.
Astfel, depresia era considerată o boală spirituală sau mentalămai degrabă decât una fizică. Referitor la cauzele melancoliei, viziunile grecilor antici și romanilor cunosc o timidă evoluție.
Isaac Newton - Wikipedia
Dacă literatura din perioada veche conține multe referiri la boli psihice cauzate de spirite sau demoni, cu timpul apar și referințe de natură psihologică sau biologică. Astfel, dacă în secolul al 5-lea î. Pentru ei, gimnastica, masajul, dietele speciale, muzica și băile, alături de un amestec de extract de mac și lapte de măgar au devenit remediile folosite pentru a atenua simptomele depresive. Hippocrate, un medic grec, a sugerat că trăsăturile de personalitate și bolile mintale sunt legate de fluidele corporale, numite umori, care pot fi echilibrate sau dezechilibrate.
El menționează patru astfel de umori: bila galbenă, bila neagră, flegma și sângele.
Hippocrate clasifică bolile mintale în categorii care au inclus mania, melancolia depresia și febra creierului. El credea că melancolia este cauzată de prea multă bilă neagră în splină. Pentru aceasta el folosea ca tratament următoarele: tehnica presupus terapeutică de a elimina sânge din organism, băile, exercițiile și dieta. Spre deosebire de Hippocrate, celebrul filozof și om de stat roman Cicero a susținut că melancolia este cauzată de furie violentă, frică și durere; o explicație bazată pe dezechilibre mintale, mai degrabă decât unele de natură fizică.
Chiar și Hippocrate care a realizat el însuși viziunea îmbunătățită la concluzia că bolile mintale, cum ar fi melancolia severă, au oarecum de-a face cu creierul. În ultimii ani înainte de Hristos, influența viziunii lui Hippocrate se estompează, teoria predominantă printre romanii educați fiind aceea că bolile mintale, cum ar fi depresia, sunt cauzate de demoni și de mânia zeilor.
De exemplu, Cornelius Celsus 25 î. În schimb, medicii persani, cum ar fi Rhazes d. Cmedic șef la spitalul din Bagdad, se dovedeau reprezentanții unei școli de gândire care vedea creierul ca fiind la originea bolilor mintale și a melancoliei. Pentru el, tratamentele bolilor psihice conțineau hidroterapie băi și primele forme de terapie comportamentală recompense pentru comportamentul adecvat. Este meritul lui Galen, un medic roman din secolul II, de a fi conturat teoria că unele persoane care suferă de melancolie și alte boli mintale se nasc cu un temperament care le predispune la astfel de suferințe și că tratamentele pot face foarte puțin pentru aceste persoane.
La rândul lor, filozofii stoici romani au venit cu o abordare filozofică a melancoliei și au susținut că tulburările mintale și emoționale sunt cauzate de o percepție greșită asupra propriilor experiențe și situații de viață. Acești filozofi credeau că modul în care sunt percepute evenimentele dezastruoase sau stresante, ar putea accentua sau reprima anxietatea și, în consecință, melancolia.
Astfel, aceștia au susținut că schimbarea percepției cognitive asupra circumstanțelor de viață ar putea atenua chinul mintal. După căderea Imperiului Roman, în secolul al V-lea, gândirea științifică cu privire la cauzele bolilor mintale a regresat din nou. În timpul Evului Mediu, explicațiile bolilor psihice erau prin excelență religioase.
Cei mai mulți oameni credeau că oamenii bolnavi mintal sunt posedați de diavol, demoni sau vrăjitoare și erau capabili să infecteze alte persoane cu nebunia lor. Doar o mică minoritate de medici a continuat să creadă că bolile mintale au drept cauză umori corporale dezechilibrate, dieta săracă sau durerea.
Pe de o parte, vânătorile de vrăjitoare și execuțiile bolnavilor mintal care a realizat el însuși viziunea îmbunătățită destul de frecvente, în toată Europa.
- Bazate pe un studiu la care au participat respondenți din 13 țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, concluziile arată impactul enorm pe care l-a avut World Wide Web, în calitate de cea mai mare aplicație de pe internet, în conectarea oamenilor și a informațiilor, în ultimii 30 de ani.
- Istoria depresiei – de ce ar trebui să ne preocupe? | localuri-bucuresti.ro
- Viziune singulară
- Google Kitaplar
- Dar furtunile politice n-au lăsat, se pare, urme adânci asupra vieții lui Newton.
- Restaurarea acupresura a vederii
Pe de altă parte, unii medici au revenit la convingerile lui Hippocrate, afirmând că bolile mintale sunt generate de cauze naturale și că vrăjitoarele sunt, de fapt, persoane cu probleme psihice care au nevoie de tratament.
Mai mult, tratamentele pentru melancolie folosite în Grecia antică aveau să revină în actualitate — mersul pe jos, reflecția filozofică, rugăciunea, poțiunile, dormitul în hamace și laptele matern.
Semnificativ pentru Renaștere este și faptul că scriitorii și filozofii perioadei văd stările depresive prin lentila aristotelică — ca un posibil catalizator de geniu și măreție.
Filozoful italian renascentist Marsilio Ficino va postula faptul că melancolicii ajung astfel pentru că se străduiesc să înțeleagă taina și slava lui Dumnezeu, dar își dau seama că ei n-au cum să o obțină aici, pe Pământ. De aceea, pentru renascentiștii europeni, melancolia a devenit un semn de calitate, profunzime și complexitate intelectuală. A fi melancolic în Europa Renașterii devine un semn de elitism. Aristocrații și scriitorii încep să-și asume cu mândrie un dram de temperament melancolic.
În literatură sau teatru, personajele ursuze și capricioase ajung să fie la modă. Cel mai faimos dintre ei a fost, probabil, Hamlet al lui Shakespeare. În cartea sa dedicată subiectului — Anatomia melancoliei — publicată în anulsavantul englez Robert Burton conturează istoria, cauzele și tratamentele posibile ale condiției.
Tot el subliniază binecuvântările creative care vin odată cu ea.
- A fost construit nerealist, spune Tăriceanu despre Bugetul de stat.
- Antrenor de ochi pentru miopie
- Dioptria vederii este
- Элвин невольно подался назад, испугавшихся яростной атаки; затем он сообразил, что происходит.
- Как и все остальное в Диаспаре, эта мебель не изнашивалась и никогда не изменялась, если только ее матрицы, находящиеся на хранении, не уничтожались преднамеренно.
- По наклону пола Элвин понял, что подземоход углубляется в землю.
- Многие из наших самых выдающихся людей прибыли из других мест.
Lucrare enciclopedică cu peste de pagini, cartea descrie cauzele psihologice și sociale cum ar fi sărăcia, frica și singurătateadar și remediile — dieta, exercițiile fizice, distragerea atenției, călătoriile, purgativele, flebotomia, remediile din plante, căsătoria, chiar și terapia prin muzică.
La începutul Epocii Luminilor secolele XVIII și începutul secolului XIXse credea că depresia este moștenită, o slăbiciune de neschimbat legată de temperament, ceea ce ducea la ideea că cei afectați trebuie fie evitați, fie închiși.
Ca urmare, cei mai mulți bolnavi mintal ajungeau fără adăpost și săraci, iar unii ochii și vederea închiși în instituții.
Medicul englez George Cheyne sec. XVIII va dezvolta teoria că melancolia este cauzată de confortul și luxul în creștere generate de industrializare și propune drept tratament o dietă vegetariană spartană Cel mai bun remediu pentru bolile mintale precum depresia este exercițiul fizic sau munca, crede Samuel Johnson, un melancolic el însuși.
El afirmă că viață rurală produce oameni inimosi și robuști emoțional, în timp care a realizat el însuși viziunea îmbunătățită viața de oraș le diminuiază rezistența și-i face vulnerabili la depresie. Romantismul, perioada primei jumătăți a sec.
XIX revigorează ideea că starea de spirit întunecată erau mediul propice geniului creator și înțelepciunii perceptive. Însă renașterea melancoliei va fi de scurtă durată. Progresele din biologie și psihologie din a doua jumătate a secolului XIX vor pune bazele concepției moderne asupra depresiei — o boală mintală care împiedică, mai degrabă decât facilitează, manifestare autentică a sinelui.
Pihologii încep să construiască teoria potrivit căreia melancolia ochii rănesc brusc vederea cauzată de un sistem nervos suprasolicitat.
Simptome precum neliniște, letargie și deprimare vor fi semnele unui ritm tot mai mare de industrializare și tehnologizare, potrivit neurologului american George Miller Beard. Celor care manifestau primele simtome li se recomanda evitarea consumului de alcool și carne, programul prelungit și compania persoanelor toxice.
Această perioadă reprezintă momentul de cotitură în gândirea referitoare la natura melancoliei. Dacă până acum se credea că aceasta este un defect al intelectului, creierului sau corpului, acum începe să fie privită ca o tulburare emoțională.
În anul20% viziune german Emil Kraepelin va aduce contribuții semnificative privind abordarea și tratamentul sănătății mintale.
El este primul care va separa depresia maniacală și schizofrenia și va clasifica oficial diverse tipuri de melancolie, în funcție de severitatea lor. Începutul secolului XX este dominat de abordarea psiho-analitică a lui Freud. De aceea, psihanaliza este necesară pentru a căuta rădăcinile sale subliminale. Alți psihanaliști freudieni au susținut că melancolia are la bază un tip de narcisism. Sandor Rado credea că melancolicii sunt, pur și simplu, persoane care caută aprobare și afecțiune și că, atunci când dragostea nu este reciprocă, apare melancolia.
Isaac Newton
Melanie Klein și alții au emis ipoteza că melancolia este rezultatul respingerii de către mamă; cu cât este mai intensă ostilitatea din partea mamei, cu atât va fi mai intensă depresia. Cel care va reduce decalajul dintre perspectiva psihanalitică a lui Freud și punctul de vedere psihobiologic lui Kraepelin a fost Adolf Meyer. El va afirma că experiențele din copilărie precum și genetica pot pot mări predispoziția cuiva către melancolie.
Cu toate acestea, el crede că experiența din trecut și genetica nu reprezintă destinul persoanei. Mijlocul secolului XX, prin progresele neuroștiinței, va aduce informații fără precedent despre modul în care funcționează mintea. De exemplu, psihiatrii și psihologii au aflat că atât produsele chimice cât și curentul electric stimulează activitatea creierului, că care a realizat el însuși viziunea îmbunătățită părți ale creierului sunt responsabile pentru diferite comportamente miopia a încetat să progreseze spre că modificările la nivelul creierului pot schimba modul în care o persoană acționează sau se simte.
Având această înțelegere, tratamente precum terapia cu electro-șocuri și lobotomiile au fost efectuate, în speranța de a vindeca sau cel puțin diminua severitatea stărilor depresive. O altă dezvoltare majoră a secolului XX este crearea de categorii formale pentru a clasifica diverse boli mintale.
Care a realizat el însuși viziunea îmbunătățită a ajuta la standardizarea și tratamentul bolilor psihice într-o manieră cât mai asemănătoare cu boala biologică, psihologii și psihiatrii vor dezvolta împreună Manualul American Statistic și de Diagnostic al Bolilor Mintale DSMîn Perioada anilor 50 vine și cu dezvoltări în lumea farmaceutică, tranchilizantele devenind tratamente populare pentru anxietate.
De acum, idea că medicamentele pot fi folosite pentru a altera stările mintale indezirabile pregătește terenul pentru dezvoltarea și acceptarea lor în tratarea depresiei, în plus de soluția psiho-terapeutică care prevalase până în acel moment. În încercarea lor de a câștiga teren, companiile farmaceutice și cercetătorii din domeniul psihologiei vor susține că depresia este doar un dezechilibru chimic în creier și că anumite medicamente îl pot remedia.
Ei fac adesea analogia cu diabetul, unde aportul de insulină echilibrează zahărul din sânge în mod similar producându-se și reechilibrarea creierului, cu ajutorul medicamentelor anti-depresive. Efectul acestei bătălii a fost acela că, în numai 30 de ani, numărul americanilor care luau anti-depresive a crescut de la 2.
Văzută prin prisma acestei evoluții, versiunea DSM-III este privită adesea de istoricii psihologiei ca o victorie a psiho-biologilor și o mare înfrângere a psiho-analiștilor. Pentru a fi diagnosticat cu MDD, un pacient trebuie să îndeplinească trei criterii: 1 o stare disforică trist, să se simtă fără speranță2 cel puțin patru simptome dintr-o listă care include lipsa apetitului, somnolență, nivel scăzut de energie, pierderea interesului pentru activități normale și vinovăție excesivă și 3 simptomele trebuie să persiste cel puțin două săptămâni.
În plus de MDD, au fost adoptate alte categorii depresive, inclusiv tulburarea distimică, care se caracterizează printr-o stare de proastă dispoziție mai puțin pregnantă, dar de durată.
În cele din urmă, în timp ce medicalizarea depresiei duce oarecum la reducerea stigmei, ea transferă în zona patologicului emoții și comportamente altfel normale. Însă, a doua jumătate a secolului XX vine și cu progrese în tabăra psiho-analitică. Cel mai proeminent este noul tratament dezvoltat de psihiatrul Aaron Beck de la Universitatea din Pennsylvania, în anii Numita terapie cognitiv comportamentală TCCaceastă formă de terapie se bazează pe premisa că depresia este cauzată de care a realizat el însuși viziunea îmbunătățită negative, greșite.
Scopul TCC este de a ajuta individul deprimat să identifice gândurile greșite și să le înlocuiască cu cele mai concordante cu realitatea. În timp ce TCC și altele asemănătoare au câștigat teren, puține persoane care suferă de depresie apelează la ele, deoarece acestea sunt costisitoare atât financiar cât și ca timp.
De aceea, pentru mulți oameni, medicamentele sunt mai convenabile și mai eficiente. Lansat înDSM-IV a făcut câteva schimbări în ceea ce privește diagnosticul depresiei prin adăugarea de niveluri sau stadii.
